Tabăra ScoliCamp – Prima Tabără de Scolioză din România a primit Premiul Publicului la categoria Inovație în sprijinul pacienților în cadrul celei de a doua ediții a Galei COPAC.
Câștigătorii Galei COPAC au fost desemnați în cadrul unei ceremonii desfășurate la Teatrul Național din București, la care au participat conf. dr. Florian Bodog, ministrul Sănătății, conf. dr. Diana Păun,consilier de stat în cadrul Administrației Prezidențiale, oficiali din sănătate, medici, asistenți medicali, reprezentanți ai asociațiilor de pacienți și altor ONG-uri din sănătate.
Pentru prima dată în România, tinerii cu scolioză au participat la o Tabără de Scolioză, inițiată de OrtoProfil România, pe lângă terapia specific având ocazia să învețe cum să trăiască într-o relație de prietenie cu corsetul, să primească mai multe informații despre problemele lor de sănătate și să participe la un grup de suport, moderat de către un psihoterapeut. Prima ediție a taberei ScoliCamp s-a desfășurat în perioada 7-12 august 2016, la Tîrgu-Mureș, iar a doua ediție în perioada 7-12 august 2017.
“Cred cu tărie că inovația nu trebuie să se oprească la nivelul tehnologiei medicale, a dispozitivelor sau tratamentelor medicamentoase și trebuie să țină cont de toate punctele de interacțiune cu pacientul, acest lucru incluzând și serviciile. Tratamentul multidisciplinar al scoliozei prin organizarea taberelor în care sunt prezenți kinetoterapeuti, psihoterapeuti, nutriționiști, cosmetologi, profesori de sport, instructori de dans, tehnicieni specializați în crearea corsetelor personalizate Cheneau, familii (și când spun familii mă gândesc la pacientul care vine alături de părinți și frați/surori) este o inovație la nivelul țării noastre și care va ajunge în curând o tradiție, fiind organizată deja a doua ediție”, a declarat Marius Dumitrescu, Director Marketing și IT, OrtoProfil.
“Vreau să mulțumesc tuturor partenerilor și prietenilor care au înțeles importanța proiectului nostru și l-au făcut posibil prin implicare și pasiune. Dar cel mai mult vreau să mulțumesc și să transmit cât de mândru sunt de pacienții care trec prin această experiență și pleacă îmbogățiți nu doar cu tehnici noi de terapie, multă încredere în sine și disciplina ci și cu prieteni pe viață, care înțeleg foarte bine prin ceea ce trec și îi susțin atunci când au nevoie de curaj ca să fie diferiți”, a declarat Szilágyi Zsolt, kinetoterapeut la Centrul Naţional de Reabilitare OrtoProfil.
Add Comment