Importanța folosirii protezelor de sân

 

În România, statisticile arată că, anual, peste 8000 de femei sunt diagnosticate cu cancer mamar. La fiecare oră, o femeie află că suferă de această afecțiune, principala formă de cancer în rândul femeilor, în ţara noastră, care duce la deces. Conform datelor Globocan 2018, România înregistrează o mortalitate anuală comparabilă cu media europeană.  Depistată în stadii incipiente, boala se poate vindeca printr-un tratament corect care, de multe ori, include și operația de mastectomie.

Astfel, în scopul îmbunătățirii aspectelor estetice şi  imbunatatirii starii emoționale, ce rezultă, în mod firesc, după un diagnostic atât de serios precum cancerul, specialiștii au dezvoltat protezele de sân. Alcătuite din gel siliconic, pentru a imita cât mai bine forma, structura şi elasticitatea sânului natural, protezele de sân reprezintă cea mai bună soluție, de recăpătare a armoniei fizicului feminin şi de redobândire a încrederii pierdute.

Femeile sunt încurajate, în acest context, să apeleze la protezele de sân din silicon pentru numeroasele beneficii pe care le aduc acestea. Din luna august 2015 protezele de sân pentru femeile care au suferit o intervenție de mastectomie totală la unu sau la ambii sâni beneficiază de sistemul de compensare CNAS, conform Normelor metodologice de aplicare ale Contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale în sistemul de asigurări de sănătate. Termenul de înlocuire pentru fiecare dispozitiv este de 3 ani.

Pe lângă scopul estetic-funcțional al acestora, protezele de sân sunt recomandate de către medici pentru a menține o poziție corectă a coloanei vertebrale, care ar putea avea de suferit în urma pierderii unui sân. Fiindcă au diferite forme, acestea se adaptează bine oricărei anatomii.

Compania OrtoProfil pune la dispozitia pacientelor proteze externe de sân fabricate în Germania și accesorii care respectă rafinamentul franțuzesc, o alegere ideală dintr-o gamă variată de proteze mamare și accesorii existente în Romania special  concepute să vă ofere  eleganță, siguranță, discreție, naturalețe și confort în fiecare clipă pentru a corespunde cât mai bine nevoilor și stilului de viață al fiecăreia: proteza de sân autoadezivă Silima direct are o textură asemănătoare cu  sânul  natural şi este prevăzută cu un disc autoadeziv, pentru o fixare de lungă durată, iar proteza de sân Serena Triangular se poartă într-un sutien special pentru proteze de sân de la Thuasne şi este disponibilă în mărimile 1-10.

Protezele Thuasne (Franța) sunt uşor de întreţinut, fiind produse de calitate superioară, însă transpirația poate afecta proprietățile acestora. De aceea, este bine să fie spălate zilnic, cu apă călduţă şi săpun, apoi șterse, uşor, cu un prosop moale. În cazul protezelor de sân ce se folosesc cu sutien special, este important ca pacientele să aleagă măsura potrivită a sutienului de mastectomie, pentru a evita deplasarea sau zgârierea.

Cancerul de sân și mastectomia au un mare impact psihologic asupra femeilor de toate vârstele şi în special asupra pacientelor tinere. Acestea se confruntă brusc cu o serie de transformări fizice și sentimente pe care nu știu cum să le gestioneze, de aceea, ele trebuie încurajate să învețe să se accepte în noua imagine şi să conștientizeze că își vor putea relua activitățile sociale, profesionale și familiale, de care s-au bucurat înainte de operație.

Add Comment