Aș spune că lucrurile ce se petrec aici au o dublă importanță atât pentru participante cât și pentru echipa de terapeuți, cu toții avem de învățat din acest eveniment.
Dacă e să ne raportăm la participante (pentru că sunt de sex feminin), participante deoarece sunt numai fete, cred că conceperea unui grup de apartenență, a unui grup în care să se vadă că nu sunt singure (există statistici care vorbesc cam 2% din populație este numărul pacienților cu scolioză, putem să încadrăm ca o afecțiune rară) și atunci dacă e să întrebăm un copil dacă la ei școală mai este un copil cu corset sau care suferă de scolioză o să vedem că deobicei răspunsul este nu, astfel acești copii au nevoie de a se integra într-un grup, de a vedea că nu sunt singuri, de a vedea că și alți copii au trecut prin această problem, de a vedea că și alții au ieșit învingători. Și atunci aceasta este și filozofia acestei tabere de a crea suport mai mult decât reușim în ședințele clasice de kinetoterapie. Viitorul cred ca este al echipelor multidisciplinare în care oamenii se așează la masă, la oameni ne referim la diverși specialiști care intră în contact cu acest pacienți și discută, o comunicare foarte bună și eficientă, aici vorbim de ortoped, medic de recuperare, kinetoterapeut, psihoterapeut, nutriționist, poate și endocrinolog și nu în ultimul rând familia, și să nu uităm dirigintele și chiar profesorul de sport, toți aceștia să se adune la o masă și să discute și să privească pacientul global nu doar analitic, nu doar privind scolioza din punct de vedere al unor exerciții, sau să privim scolioza din punct de vedere al corsetului, am omis tehnicianul ortoped, să privim scolioza din punctul de vedere al operației, sau privim scolioza din punctul de vedere ” nu trebuie să faci sport”. Trebuie să privim și să încercăm să tratăm bolnav, nu boli, și să privim pacientul din față ca o ființă umană și să încercăm să găsim mijloacele care să satisfacă toate nevoile acestor pacienți.
Comunicarea între specialități ar putea fi mai bună, mai eficientă, vedem că partea de kinetoterapie clasică nu este atât de eficientă și un kinetoterapeut care ajunge să lucreze cu un pacient cu scolioză ar trebui să fi studiat, să se fi perfecționat într o terapie specifică scoliozei. Trebuie să transmitem oamenilor atât profesioniștii cât și părinții, să nu aleagă ca să meargă la kinetoterapie în funcție de localizarea cabinetului pentru că am întâlnit treaba asta și sunt și medici specialiști care recomandă (mergeți la kinetoterapie undeva unde e mai aproape de casă) și părinții merg pentru că le este mai comod să meargă acolo, și ar trebui să caute un kinetoterapeut care a urmat o perfecționare într-o terapie de genul.
În România există mai mulți terapeuți schroth, kinetoterapeuți care s-au perfecționat în terapia schroth, care este considerată una dintre cele mai eficiente terapii în abordarea scoliozei. Nu știu eu acum, de o literatură care să fi făcut o comparație între kinetoterapia clasică și terapia schroth, dar știu că există studii pe comparația dintre terapia schroth și lipsa terapiei schroth și rezultatele au fost clare că în ameliorarea unghiului cobb, terapia schroth era eficientă, aducea un plus de eficiență dar eu cred că toate pleacă și de la raționamentul pe care se bazează aceste terapii, pe abordarea de a înțelege cum se manifesta o scolioză și abordează coloana vertebrală ca și un întreg, ca un sistem de blocuri, un bloc întreg dar care etajele lui își modifică poziția unul față de celălalt. Și atunci trebuie abordat la nivel global în tot corpul, nu doar făcute niște exerciții analitice segmentare.
Terapia schroth deși ea fost enunțată acum vreo 60-70 de ani în Germania, popularizarea ei nu a fost atât de impact în România, cred că primii terapeuți au apărut acum 5-6 ani, nu mai mult, terapia schroth este definită ca o marcă înregistrată, asta ca să înțelegem despre ce vorbim dar ea este tot o kinetoterapie, dar ea este o kinetoterapie bazată pe niște principii și obiective clare, am putea să spunem că este o kinetoterapie specifică scoliozei, care a fost enunțată de către Katharina Schrot, era o pacientă cu scolioză care nu era mulțumită de exercițiile primite și a avut o imaginație foarte bogată, a înțeles biomecanică corpului și a reușit să dea naștere acestei forme de kinetoterapie . Cred că în momentul ăsta nu se cunoaște foarte mult de această terapie schroth dar poate unii medici specialiști cunosc kinetoterapeuți care lucrează mai bine, sau fac o treabă mai bună și atunci îi trimit pe pacienții la acești kinetoterapeuți deoarece ei știu mai bine despre ce este vorba și înțelege o scolioză.
Add Comment