Compania OrtoProfil a participat în perioada 22-24 noiembrie la „Conferința Națională Innovation Forum – Inovație și tehnologie avansată în sprijinul pacienților”, organizată la Poiana Brașov în calitate de sponsor principal. În cadrul acestei manifestări au fost prezenți lectori din țară și din străinătate care au susținut programul științific.
Temele dezbătute au fost următoarele:
• Actualităţi în managementul limfedemului – Dr. Slawomir Pyszniak –(Polonia)
Limfedemul înseamnă acumulare anormală de lichid limfatic la nivelul țesuturilor moi. Limfedemul poate să apară în orice moment al evoluției unei boli oncologice, a unei intervenții chirurgicale sau radioterapie, fie la luni sau ani de zile de la procedurile menționate anterior. Limfedemul membrelor superioare este frecvent în cancerele mamare supuse diverselor proceduri terapeutice chirurgicale și/sau iradiante iar limfedemul membrelor inferioare este asociat frecvent cancerelor din sfera uro-genitală . Tratamentul constă în drenajul limfatic decongestiv, combinat cu terapie compresivă şi exerciții fizice speciale. Tratamentul chirurgical al limfedemului este rezervat cazurilor ce sunt rezistente la terapiile menționate anterior..
• Rolul profilactic şi curativ al încălțămintei speciale- „Ghete pentru diformități” în piciorul diabetic – Dr. Marco Gritti (Italia)
Deformările picioarelor la pacienţii cu diabet, constituţionale sau dobândite, reprezintă o problemă importantă prin frecvenţa lor, asocierea cu pierderea sensibilităţii protective şi încălţămintea nepotrivită şi, nu în ultimul rând, prin faptul că pot fi uşor recunoscute printr-o „simplă” inspecţie. Deformările dobândite sunt de cele mai multe ori rezultatul neuropatiei diabetice şi a dezechilibrului în forţa şi tonusul muşchilor extrinseci şi intrinseci ai piciorului.Obiectivele încălţămintei speciale sunt: – Atenuarea presiunii exagerate în anumite zone. – Atenuarea preluării şocurilor şi a forţelor de frecare (orizontale). – Acomodarea, stabilizarea şi susţinerea defomărilor. – Limitarea mobilităţii unor articulaţii. – Favorizarea vindecării ulceraţiilor (http://federatiaromanadiabet.ro)
• Soluţii protetice pentru recâştigarea mobilităţii pacienţilor – Specialist clinic în protezare – Felix Senelle (Olanda)
Manșoanele de silicon Ossur oferă confort, proprietăți terapeutice, diminuează durerea membrului fantomă, permite o mai bună vascularizare a bontului datorită contactului total (pe toată suprafața bontului). Aceste manșoane confecționate pe baza tehnologiei inovative Ossur permit susținerea protezei de gambă sau de coapsă prin intermediul sistemului cu pin sau a sistemului de presurizare (vid) .Datorită acestor sisteme de prindere manșoanele de silicon oferă pacientului un confort și o siguranță sporită fiind ușor de fixat și de întreținut. Este disponibil atât pentru proteze de coapsă cât și pentru proteze de gambă.
• Inovaţia prin nanotehnologie a dispozitivelor medicale – Dr. José Zavala (SUA)
Utilizarea nanotehnologiei se extinde în toate domeniile tehnologice din ziua de astăzi. Există numeroase dispozitive și mecanisme realizate cu ajutorul acestei tehnologii cu aplicații diverse în tratarea bolilor într-o manieră mult mai eficientă. Aceste metode nu vor înlocui totuși metodele clasice, însă le completează și sunt de foarte mare ajutor identificând anumite procese legate de diverse boli la nivel molecular.
• Reabilitarea robotică – Ing. Liviu Chiș – (România)
Reabilitarea robotică oferă pacienților instrumente complexe cu funcție terapeutică și asistivă. Discutăm despre structuri ce conțin polimeri electroactivi și mușchi artificiali, membre artificiale inteligente, exoschelete cu rol de susținere și suplinire a funcțiilor senzoriale și neuromotorii, dispozitive de asistență cognitivă, roboți cu funcție de stimulare a funcțiilor nervoase și locomotorii .
• Poziţionarea stomei- factor determinant al calităţii vieţii pacientului – Specialist în stomaterapie – Lindsey Richmond (Regatul Unit al Marii Britanii)
Stabilirea poziției a viitoarei stome trebuie să fie o prioritate pentru echipa de îngrijire.O bună localizare a stomei este responsabilitatea chirurgului. Realizarea localizării optime este posibilă doar în tandemul chirurg-stomaterapeut ținând cont de maximum de criterii posibile.
• Abordări inovative în menţinerea şi refacerea stabilităţii coloanei vertebrale – Dr. Jesus Marquez (Spania)
Orteză toracolombosacrală (corset de hiperextensie Prim) -are rolul de a menține coloana în hiperextensie limitând mișcările anteroposterioare și laterale ale coloanei. Cu un design inovativ respectând principiile biomecanice acest tip de orteză are un rol decisiv în procesul de reabilitare funcțională și anatomică a coloanei vertebrale. Indicaţii: Fracturi compresive vertebrale; Hipercifoză; Osteoporoză; Artrite intervertebrale;
• Tratamentul conservator al scoliozei idiopatice – Asist. Univ. drd. fizioterapeut Bogdan Goga (România)
În 80% din cazuri, cauza apariției scoliozei nu este cunoscută. Aceasta este numită scolioză idiopatică. Scolioza apare de obicei în copilărie sau adolescență, și este asociată factorilor genetici, adesea fiind o afecțiune familială.
Statistic, scolioza predomină la adolescenții de sex feminin (72 la suta), iar scoliozele severe apar în proporție de 10:1 la fete (față de baieți). La adulți, scolioza poate apărea ca urmare a modificărilor coloanei determinate de procese degenerative. Aceste procese degenerative pot fi cauzate de osteoartrite ,osteoporoză, etc.
Scolioza la copii se tratează cu ajutorul Terapiei Schroth fiind recomandată de la vârsta de 7- 8 ani, maturitatea intelectuală fiind foarte importantă în ceea ce privește conștientizarea tehnicilor terapeutice. Prin această terapie se poate corecta sau chiar stopa evoluţia deviaţiei până la finalizarea perioadei de creştere. Terapia Schroth este o terapie de lungă durată. Aceasta implică în primele luni executarea exercițiilor sub asistența kinetoterapeutului, de două sau trei ori pe săptămână, urmând ca apoi pacientul să lucreze zilnic, acasă, pentru cel puțin o oră pe zi.
În cazul în care copilul dumneavoastră prezintă o curbura scoliotică mai mare de 20 de grade, terapia Schroth trebuie asociată cu purtarea obligatorie a corsetului special (corset Cheneau -corset pe măsură individuală). Corsetul Cheneau poate fi confecționat pe baza unui mulaj special în cadrul atelierelor OrtoProfil.
Experiența de peste 24 de ani a specialiștilor OrtoProfil, reprezintă garanția calității acestor dispozitive medicale. „Suntem o companie cu preocupări active în promovarea reabilitării medicale bazate pe tehnici de protezare și dispozitive medicale de ultimă generaţie. În acest scop participăm anual la conferințe și cursuri de specialitate cu scopul informării științifice a comunităţii medicale din România despre ultimele descoperiri din domeniu. OrtoProfil oferă o rază de libertate pacienţilor care se confruntă cu diferite afecţiuni. Dacă doriţi să aflați mai multe informaţii medicale despre dispozitivele și serviciile noastre medicale vă invităm să ne urmăriţi pe Facebook sau să vă abonaţi la canalul nostru de YouTube.” – dr Adriana Bokor director medical OrtoProfil
Add Comment