Casca magică – orteză unică pentru corectarea deformărilor craniene la copii

După naștere, copiii pot prezenta o serie de diformităţi patologice ale cutiei craniene cum ar fi: plagiocefalia, scafocefalia, sau brahicefalia, iar aproximativ 15% dintre aceștia au nevoie de o orteză specială de corecţie a diformităţii, disponibilă la OrtoProfil.
Această orteză, premiată în 2018 în Ungaria la Value&Quality Award are o formă de cască. Orteza este confecționată de măsura individuală a fiecărui bebelușului, pe baza unor parametrii obținuți prin tehnologia de scanare 3D, un procedeu nedureros pentru bebeluși. Compania OrtoProfil deține Unicul Centru din România de amprentare prin tehnologia de scanare 3D.
Orteza pentru corectarea diformităților congenitale este căptușită cu material moale, ce nu irită pielea bebelușului și asigură confort sporit. Purtarea ei nu este dureroasă, orteza fiind confecționată din materiale speciale termofomabile, astfel încât să nu afecteze circulația sanguină.
Purtarea unei orteze pentru corectarea diformităților craniene are o mulțime de beneficii: creează o cale pentru o creștere simetrică a oaselor craniene, asigură spații de expansiune în regiunile în care dezvoltarea osoasă este necesară si asigură contact total în regiunile craniene ce trebuie susținute.
Studiile ne arată că aproximativ 30% dintre copiii care se nasc anual prezintă deformări la nivelul cutiei craniene iar 15% dintre aceștia necesită o orteză specială de corecție a deformării.

Cauzele diformităților craniene sunt multe precum:

– craniosintoza (sutura prematură, intrauterină a oaselor craniene);
– anomalii genetice (sindromul Apert si Crouzon);
– poziția incorectă a copilului în timpul somnului (predominant în partea stângă sau dreaptă);
– poziția intrauterină a copilului (făt de dimensiuni mari, poziționat anormal intrauterin);
– nașterea gemelară sau multiplă (generează poziții intrauterine anormale ale fătului);
– torticolis congenital (dezvoltarea insuficientă a mușchilor situați de o parte și de alta a gâtului) sau torticolis dobândit (contractura muscultaturii gâtului care limitează mișcările de rotație a capului);
– nașterea prematură (structura craniană a fătului slab dezvoltată sau poziționarea pe durată lungă în incubator, după naștere);
– anomalii ale creierului: macrocefalie;
– accidente vasculo-cerebrale intrauterine sau congenitale;
– anomalii cervicale sau alte anomalii ale coloanei vertebrale.

Orteza pentru corecția diformităților craniene poate fi purtată și postoperator, de către copiii cu diagnosticul de craniosinostoză, însă este contraindicată în tratamentul hidrocefaliei. Aceasta este contraindicată copiilor cu vârsta mai mare de 18 luni, deorece oasele craniene sunt dezvoltate și bine sudate, iar copii mai mici de 3 luni nu au musculatura gâtului indeajuns de dezvoltată.
Cască craniană este indicată a fi purtată de copii cu vârsta cuprinsă între 3 și 18 luni. Tratamentul durează în general 3-4 luni, dar acesta poate varia în funcție de severitatea diformității craniene.

Add Comment