Povestea lui Bolohan Vasile

Bolohan Vasile în vârstă de 28 ani din Suceava. S-a născut cu o afecțiune din naștere având nevoie de o proteză pentru a putea umbla. Cu toate astea Bolo ( așa cum îi spun prietenii) nu s-a dat bătut și,  și-a deschis propriul salon de tatuaje și continuă să lupte cu toate prejudecățile cu care se confruntă în viața de zi cu zi.

 

Eu m-am născut cu această afecțiune, iar copilăria mea nu pot să spun că a fost bună, dar mergeam la muncă, dacă stăteam acasă nu îți oferea nimeni nimic. Am încercat în diferite domenii, cât mi s-a permis și cât pot și eu să lucrez, și în ultimii 8 ani mă ocup cu tatuajele. Îmi place și mie, nu am șef, nu stă nimeni ca să îmi dea ordine, nu stau peste program, adică dacă vreau muncesc, dacă nu vreau nu muncesc.

Primul meu loc de muncă a fost ca barman, acum mai bine de 10 ani, a fost cât de cât bine, directorul de pe vremea accea nu era complexat de problema mea, îmi spunea că fac parte din familie, am lucrat vreo 6 luni acolo și după aceea tot din restaurant în restaurant.

Îmi era foarte greu ca să îmi găsesc un loc de muncă. Cât stai jos toată lumea se comportă ok, după ce te ridici și faci doi metri se schimbă la față, dar..ideea este să fi optimist, nu trebuie să te blochezi dacă nu poți face ceva, încerci în alte domenii, alte posibilități, alte meserii, nu este un capăt de lume. Treptat am schimbat meseriile din barman am ajuns ospătar, din ospătar pizzer, la 20 de ani am făcut primul tatuaj.

Primul tatuaj l-am făcut unui coleg, pe mână ”la ce mizerie avea pe el” al meu a ieșit bine, am avut emoții toată lumea din jurul meu mă încuraja. Primul a fost mai greu, după al doilea începi să cunoști tenții, începi să îți dai drumu și să nu mai fi panicat că poți face unele lucruri mici și să avansezi încet.

Nu era în plan ca să ajung mare tatuator, dar dacă nu am găsit alte locuri de muncă m-am reprofilat pe chestia asta. Acest logo s-a născut când pierdeam nopțile cu un alt coleg și ne gândeam să facem reclamă, să facem cărți de vizită. Ne-a venit așa pe moment, ce ar fi dacă facem un video la un tatuaj, să facem site, chiar nu mă așteptam ca să prindă așa de bine. Chestia cu piciorul tot așa din greșeală, s-a chinuit colegul meu ca să facă în programe de animație, în photoshop, iar până la urmă a ieșit, eu i-am spus ce mi-aș dorii iar el a pus cap la cap și a ieșit asta.

Au fost și momente dificile în ultimii 28 de ani, de exemplu în societate, se uită destul de urât la persoanele cu handicap sau nu vor să angajeze persoane cu handicap pentru că nu le aduce nici un beneficiu sau se tem că nu o să mai facă profit. Acum nu știu dacă este strict vina lor, nici noi ca persoane cu handicap nu ne facem cunoscute, pentru că nu prea o sa vezi la televizor persoane cu handicap și rămânem acolo în colțul nostru.

Eu nu sunt genul ca să cer de la anumit persoane, pentru tot ce îmi doresc muncesc, nu poți să îți plângi de milă. Am fost 4 ani în străinătate la muncă cu tatuajele și asta a fost scopul, mă duc, tatuez, vin în țară și îmi cumpăr proteza. Atunci am fost pentru prima dată la OrtoProfil Târgu-Mureș și sunt cât se poate de mulțumit.

Add Comment