Primele proteze au apărut în jurul anillor 3500 î.Ch. Poemul sacru Riga-Veda din India antică este primul document scris care povestește despre un războinic care și-a pierdut unul dintre picioare într-o luptă și a primit o proteză din fier, după care a putut să se întoarcă pe câmpul de bătălie.
Este interesant faptul că principiile care stau la baza creării protezelor nu s-au schimbat de la realizarea primei proteze. Acestea erau foarte simple și erau compuse dintr-o cârjă și o cupă, confecționate din lemn sau piele. Conceptul protezelor se naște odată cu dorința omenirii pentru integritatea fizică. Protezele au fost inventate pentru funcționalitate, estetică, nevoia psihospirituală de a fi întreg, sănătos.
Amputațiile se practicau încă de la începuturile medicinei, fie cu scopul de a vindeca, fie cu scopul de a pedepsi pe cineva. Unele atitudini sociale privind amputațiile s-au schimbat de-a lungul timpului, dar sunt și reacții care au rămas neschimbate. Copiii născuți cu deformări congenitale de multe ori erau omorâți, pentru că se considera că erau impuri spiritual, și societatea nu se putea baza pe ei. În unele civilizații deseori frica de amputație era mai mare decât de moartea. Credeau că și în viața de după trebuie să trăiască fără membrul amputat. De aceea membrul amputat era îngropat, iar când amputatul deceda, membrul se dezgropa, pentru a fi reîngropat împreună cu persoana respectivă, ca acesta să fie întreg în viața eternă. Majoritatea civilizațiilor erau susținute cu forță umană, așa că un amputat nu putea să-și întrețină familia, sau pe el însuși și nici nu putea contribui la activitatea și supraviețuirea comunității.
Motivele amputațiilor erau foarte variate. De exemplu în țările arabe, unde căsătoriile între veri erau frecvente, s-au născut mulți copii cu deformații congenitale. Un alt motiv a fost numărul mare al răniților de-a lungul războaielor, iar membrul respectiv trebuia amputat. Această metodă se practica și în cazul soldaților luați prizonieri, ca modalitate de tortură.
În civilizația antică Moche din Peru, de exemplu, era frecventă folosirea pedepsirea hoților prin amputarea unei mâini. Interesant era că, în cazul în care hoțul putea dovedi că fura de foame, cel care suferea pedeapsa era şeful tribului. Amputaţiile se practicau şi în cazul anumitor boli, cum ar fi cangrena, tuberculoza sau lepra. Un alt scop al amputaţiilor erau ritualurile unor ceremonii religioase. Prin acest fapt se dorea împăcarea zeilor şi dovada credinţei absolute.
Cercetătorii de la Universitatea din München (Germania) au deshumat mumia unei femei, în vârstă de 50 de ani, care a trăit la Teba (Egipt), aproximativ între anii 1065-740 î.Chr. Mumia prezenta urme de amputaţie şi chiar o proteză din lemn a degetului mare de la piciorul drept. Ca dovadă sunt fragmentele de piele petrecute peste degetul proteză ce-i fusese ataşat. Se pare că femeia suferise de o cangrenă, ceea ce făcuse necesară amputarea degetului şi înlocuirea lui cu unul de lemn.
Protezele acelor vremuri erau foarte simple, și în majoritatea cazurilor erau făcute din cârje, suporți de lemn și cupe din piele. În timp acestea au evoluat luând forma unui picior de lemn cu scopul de a elibera mâinile.
”Singura cale de a descoperi limitele posibilului este de a le depăși până la imposibil.”
Arthur C. Clarke
Add Comment