Povestea lui Savim Dumitru

Sunt un purtător de stomă, și doresc să vă povestesc cum am trecut peste toate problemele de după operaţie.

În luna aprilie 2007, am fost diagnostizat cu o formaţiune tumorală pe colon şi mi s-a recomandat să mă operez cât se poate de repede. Am discutat cu un chirurg, iar el mi-a explicat care sunt posibilităţiile în asemenea situaţii, şi că mai mult ca sigur voi fi un purtător de stomă. Am hotărât să mă operez indiferent de urmările acestei intervenţii care însemna clar să fiu purtător de stomă temporar sau definitiv. În mai, 2007 am fost operat. Când m-am trezit din anestezie primul lucru care l-am făcut era să-mi pun mâna pe abdomen unde am dat de pungă. Atunci am înţeles că sunt un purtător de stomă. A fost foarte greu câteva zile pentru că nu ştiam ce înseamnă aceasta.

 

O parte din nelămuririle pe care le aveam, le-am discutat cu o doctoriţă rezidentă, care se pregătea să devină chirurg. Era foarte prietenoasă, discuta cu toată lumea, avea a voce blândă şi mai ales avea curajul să recunoască atunci când nu ştia un lucru. De la ea am aflat că urmează să vină cineva de la Hospice – Casa Speranţei, care îmi va explica pe larg toate aceste probleme. Deşi sunt o persoană care atunci când nu ştie ceva, întreabă pe oricine fără a-i fi ruşine, dar această perioadă, de după operaţie a fost destul de dificilă. Era foarte greu să mă adaptez la un nou mod de viaţă pentru a învinge boala şi pentru a redeveni un om normal. Îmi era teamă de felul în care mă vor primi colegii, prietenii şi chiar şi familia, pentru că ei neavând cunoştinţe despre ce înseamnă să fi purtător de stomă, credeau tot fel de lucruri, inclusiv sfârşitul, după această operaţie. Am aşteptat cu mare nerăbdare persoana care avea să mă lămurească definitiv şi să mă ajute să-mi găsesc răspuns la toate întrebările mele, care sunt până la urmă întrebările tuturor care se operează şi devin purtători de stomă. Zilele treceau greu, orele treceau greu, dar în sfârşit după cinci zile de la operaţie a apărut domnişoara de la Hospice – Casa Speranţei. Ea a venit să-mi vorbească despre toate problemele cu privire la stomă. Eram pregătit cu un set de şapte întrebări şi ea mi-a răspuns la toate cu mult profesionalism şi pe înţelesul meu. Mi-a povestit cât de mult a crescut în ultima perioadă numărul persoanelor stomizate. În privirea şi în căldura vorbelor acestei domnişoare am simţit vorbele şi mângâierile mamei mele, care nu mai este. Atunci când aveam o problemă îi povesteam şi ea mereu îmi spunea să fiu tare, să mă lupt pentru a învinge toate greutăţile vieţii. Acelaşi lucru mi s-a spus şi atunci când eram în acea situaţie delicată. Să lupt, să fiu tare şi să las prejudecăţiile la o parte.

 

Mi-a explicat că pentru a trece peste toate aceste probleme va trebui să fac trei lucruri:

  1. să mă consider un om normal ca cei de lângă mine, şi că am doar o mică corectură a corpului.
  2. să-mi deschid sufletul, şi să povestesc fără jenă tuturor celor care mă întreabă ce înseamnă stoma şi tot ce-i legat de această stare.
  3. să-mi fixez un ideal cât mai îndepărtat, pe care să-l ating.

Din acel moment am înţeles că toate problemele pe care mi-le făceam, erau închipuirile mele datorită necunoaşterii. Am înţeles că sunt un om normal ca toţi ceilalţi de lângă mine şi că luptând cu prejudecăţile voi învinge boala şi toate problemele care vor apărea pe parcursul vieţii. Sunt convins că astfel de discuţii trebuie purtate cu toţi pacienţii stomizaţi după operaţie, şi nu mai târziu, pentru că atunci este perioada cea mai grea. Eu mă consider o persoană care a beneficiat de sfaturi utile la momentul potrivit, pentru care mulţumesc tuturor celor care m-au ajutat pentru a trece cu succes peste toate problemele care s-au ivit după operaţie, şi mai ales pentru a înţelege că orice purtător de stomă este un om normal.

Savim Dumitru

Add Comment